
Săptămâna financiară 29 octombrie – 1 noiembrie 2024: sub semnul raportărilor financiare
Săptămâna financiară ce începe astăzi este una aglomerată în ceea ce privește evenimentele de pe piețe: aproximativ o treime din companiile incluse în indicele S&P 500 urmează să prezinte rezultatele financiare aferente celui de-al treilea trimestru calendaristic al anului, iar la nivel macroeconomic așteptăm date foarte importante referitoare la Produsul Intern Brut al Statelor Unite și al țărilor din zona Euro, încrederea consumatorilor în economia americană, șomajul și stocurile de petrol ale acestei țări, dar și inflația din principalele țări europene.

Cele mai importante evenimente macroeconomice ale săptămânii
Încrederea consumatorilor americani (Consumer Confidence) este un important indicator macroeconomic, deoarece poate releva cheltuielile acestora, iar acestea joacă un rol important în activitatea economică generală – un nivel mai ridicat indică un optimism crescut și arată că ratele crescute de dobândă nu impactează atât de mult bugetele personale. Așteptăm acest indicator marți 29 octombrie.
Miercuri este ziua cu cele mai importante date macroeconomice ale săptămânii. Astfel, avem datele despre șomajul din Germania, acesta situându-se la un nivel istoric mare, de peste 6%, luna trecută, iar o nouă creștere, chiar și marginală, ne relevă o economie cu probleme. Tot miercuri va fi prezentat PIB-ul celui de-al treilea trimestru al principalelor economii ale Europei, inclusiv Germania, Franța, Italia sau Spania, când vom avea un prim impact al reducerilor de dobândă operate de Banca Centrală Europeană asupra economiilor. Totodată, inflația din Germania este așteptată în ușoară creștere.
În Statele Unite, stocurile de țiței săptămânale prezentate de Energy Information Administration măsoară modificarea săptămânală a inventarului de țiței deținut de companiile americane, iar acesta are o influență asupra prețului petrolului, cu impact direct asupra inflației – o creștere a stocurilor mai mare decât așteptările relevă o cerere slabă, o economie în încetinire.
Contractele futures pe țițeiul american WTI (West Intermediate Texas) au crescut la aproximativ 70,5 dolari pe baril vineri, investitorii continuând să monitorizeze evoluțiile geopolitice din Orientul Mijlociu unde, în pofida eforturilor diplomatice în curs, schimbul persistent de focuri puternice neliniștește piețele financiare, care acordă o atenție sporită posibilelor întreruperi a aprovizionării în regiune și răspunsului anticipat al Israelului la atacul cu rachete al Iranului.

În plus, preocupările legate de cererea de petrol persistă din partea celui mai important consumator – China, în timp ce comercianții așteaptă clarificări suplimentare cu privire la politicile de stimulare ale Beijingului, iar activitatea de afaceri din zona euro a stagnat din nou în această lună, ceea ce a stârnit îngrijorări cu privire la cererea în Europa. Semnale pozitive sunt doar din SUA, unde procesarea rafinăriilor a atins cel mai înalt nivel sezonier din ultimii șase ani.
Luna se încheie joi 31 octombrie cu datele referitoare la vânzările de retail din mai multe țări europene, inclusiv Germania; acesta este un indicator principal al cheltuielilor consumatorilor, care reprezintă o parte foarte importantă a activității economice – vedem cel mai bine acest lucru în țara noastră, unde consumul trage în sus economia. De asemenea, avem datele despre inflația din zona euro, care este așteptată în creștere anuală cu 1,7%, după ce luna trecută a scăzut sub nivelul țintă de 2% al BCE, întețind discuțiile despre o posibilă reducere mai semnificativă a dobânzilor la următoarea ședință de politică monetară, ce va avea loc pe 12 decembrie la Frankfurt.
Tot joi așteptăm în Statele Unite inflația măsurată prin Core PCE Price Index, care este indicatorul preferat de către Fed, banca centrală americană în luarea deciziilor de politică monetară, deoarece acesta acoperă o gamă mai largă de produse și reflectă mai bine modificările cheltuielilor consumatorilor, precum selectarea unor produse mai ieftine. Investitorii așteaptă o nouă reducere de dobândă la dolar la următoarea ședință de politică monetară a Fed, ce va avea loc săptămâna viitoare, pe 6 și 7 noiembrie.
Nu în cele din urmă, vineri avem date extrem de importante din Statele Unite referitoare la șomajul de la finele lunii octombrie, așteptat la un nivel de 4,1%, la evoluția salariilor – o creștere mai mare a acestora se poate transfera în consum și inflație, precum și ISM Purchasing Manager Index, indicator ce măsoară de la o lună la alta schimbările din activitatea economică și este unul dintre cei mai fiabili indicatori economici principali, ce pot releva direcția în care se îndreaptă economia.
Săptămâna financiară include raportări financiare ale celor mai importante companii americane
Săptămâna financiară este cea mai densă în raportări financiare în Statele Unite, cinci dintre cei Șapte Magnifici prezentând rezultatele fiscale ale trimestrului încheiat la 31 septembrie – Apple, Alphabet, Amazon, Meta și Microsoft. Pe lângă acestea, alte companii aflate în atenția investitorilor raportează astfel:
- luni 28 octombrie – Ford și Philips
- marți 29 octombrie avem Visa, AMD, McDonalds, Pfizer, Mondelez și Electronic Arts în Statele Unite, Novartis, HSBC, Banco Santander, Lufthansa și Adidas în Europa
- miercuri 30 octombrie este rândul Caterpillar, Kraft Heinz, Airbus, Volkswagen, sau BASF
- joi 31 octombrie – Mastercard, Merck, Shell, TotalEnergies, Uber, cel mai important producător de bere Anheuser Busch Inbev, Intel, Bristol-Meyer Squibb, și mai multe bănci europene – BNP Paribas, Societe Generale, Intesa Sanpaolo, ING, BBVA și Caixabank
- vineri 1 noiembrie, săptămâna se încheie cu rezultatele Exxon, Chevron, Mitshubishi

Cu o valoare de piață puțin peste 2 mii de miliarde de dolari, Alphabet (GOOG) generează peste venituri din serviciile legate de Google, inclusiv reclame online, abonamente YouTube și magazinul Play Store, dar și din Google Cloud. Estimările analiștilor pentru rezultatele trimestrului al treilea sunt pentru venituri de 86,37 miliarde de dolari, în creștere cu 13,70% comparativ cu același trimestru de anul trecut, și pentru un profit de 1,84 dolari per acțiune, mai mare cu 18%.
De obicei, deși nu este o regulă, Google a prezentat rezultate mai bune decât estimările în ultimele cinci trimestre și, dacă și de această dată compania va reuși să surprindă pozitiv investitorii, ne putem aștepta la o revenire a cotației spre maximul de 190 de dolari per acțiune, atins la începutul verii. Compania raportează pe 29 octombrie.
Microsoft (MSFT) publică rezultatele miercuri 30 octombrie, iar estimările medii sunt mai mari cu 20%, atât pentru venituri – 64,38 miliarde de dolari, în urma încasărilor mari generate de centrele de date, cât și pentru profitul per acțiune, văzut la 3,10 dolari. Investițiile masive în centrele de date și în inteligența artificială ar trebui să se regăsească în rezultatele financiare și în următorii ani, pe măsură ce aplicațiile de AI generativă devin tot mai prezente în viața cotidiană.

Apple (AAPL) este încă cea mai valoroasă companie la nivel global, cu o capitalizare de 3,51 miliarde de dolari, deși Nvidia s-a apropriat foarte mult de acest nivel în ultimele zile. Compania californiană este așteptată să raporteze pe 31 octombrie venituri trimestriale de 85,78 miliarde de euro, în ușoară scădere față de Q3 2023; vânzările noilor modele iPhone16 sunt prognozate în scădere, în timp ce veniturile din serviciile ecosistemului Apple ar trebui să păstreze trendul de creștere. În schimb, profitabilitatea este estimată să se îmbunătățească, la 1,59 dolari per acțiune. Investitorii așteaptă indicațiile companiei despre vânzările ultimelor trei luni ale anului, cele mai importante având în vedere multitudinea de sărbători numai bune de shopping.
De la Amazon (AMZN), așteptările sunt mari, lucru care se reflectă și în evoluția cotației acțiunilor, ce cochetează cu maximele istorice din iulie – un profit mai mult decât dublu, de 1,14 dolari per acțiune și venituri de 157,25 miliarde de dolari, în creștere cu 11,12%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. O performanță solidă este estimată în segmentul de comerț online, unde compania are o cotă de piață de 38% în Statele Unite, dar mai ales pentru divizia de cloud Amazon Web Services, odată cu dezvoltarea explozivă a centrelor de date și a inteligenței artificiale generative. Compania raportează pe 31 octombrie.
Săptămâna financiară 28 octombrie – 1 noiembrie în România
Săptămâna financiară este săracă în date macroeconomice în țara noastră – de la Institutul Național de Statistică așteptăm joi 31 octombrie datele referitoare la șomajul din septembrie, în timp ce Banca Națională publică vineri 1 noiembrie, situația rezervelor internaționale ale României de la finele lunii octombrie.
În schimb, în această săptămână debutează sezonul raportărilor rezultatelor financiare aferente celui de-al treilea trimestru al anului, pentru companiile listate pe segmentul principal la Bursa de Valori București: OMV Petrom (SNP) este prima, marți pe 29 octombrie, urmată de Teraplast (TRP) a doua zi, apoi de BRD și Erste Bank (EBS) pe 31 octombrie. Cum volatilitatea și lichiditatea scăzută au fost la ordinea zilei în ultima lună la BVB, raportările financiare ar trebui să aducă ceva animație pe o piață înghețată.

Așteptările medii ale analiștilor pentru OMV Petrom sunt de scădere a profitului net al trimestrului cu aproximativ 35%, de la cele 2,06 miliarde de lei înregistrate anul trecut, la doar 1,35 miliarde de dolari anul acesta (profit net CCA excluzând elementele speciale atribuibil acționarilor); această scădere se datorează atât prețului mediu al petrolului Brent mai redus față de aceeași perioadă a anului trecut, cât și scăderii producției și vânzărilor cu aproximativ 5%.