.
ȘtiriAutoCompanii

Vânzările de mașini electrice își continuă declinul în UE: scădere de 12% în mai 

Mașini electrice? mai bine nu! Pare să fie noua paradigmă a cumpărătorilor europeni, pe măsură ce vânzările continuă să scadă lună de lună: acestea au fost cu 12% mai mici în mai comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, datorată în bună măsură, scăderii cu 30% a vânzărilor în Germania. 

Problema cu electricele este că impulsul inițial datorat fanilor inițiali s-a estompat, problemele trecând acum pe primul loc – de la eliminarea subvențiilor de către majoritatea țărilor europene, la lipsa stațiilor de încărcare sau practic inexistența unei piețe second-hand pentru aceste vehicule. De asemenea, prețurile mari comparativ cu cele ale concurenților chinezi a dus la o stare de așteptare a cumpărătorilor.

Înmatriculările au crescut per total cu 4,6% în primele cinci luni

Per total, vânzările de mașini din cele douăzeci și șapte de țări ale Uniunii Europene au crescut de la începutul anului cu 4,6% comparativ cu anul trecut, la un total de 4,6 milioane de unități; creșteri sunt în majoritatea țărilor, mai ales a celor cu vânzări mai importante – Germania, Spania, Franța.

În schimb, in luna mai se înregistrează o scădere de 3%, la 911.697 de unități, mai ales Italia, unde avem vânzări mai mici cu 6,6%, în timp ce doar în Spania s-au vândut mai multe mașini, cu 3,4%.

Cotă de piață de 12,5% pentru mașini electrice în luna mai

De la începutul anului, în țările Uniunii s-au înmatriculat 556,276 de mașini electrice, în creștere cu 2% comparativ cu primele cinci luni de anul trecut. În schimb, în mai s-au vândut cu 16.329 mașini electrice mai puține ca anul trecut, respectiv un număr de 114.308 de unități, ceea ce reprezintă o cotă de piață de 12,5%.

Scăderea provine în mare parte din Germania, țara Uniunii cu cele mai mari vânzări de autovehicule (și implicit cea mai mare piață pentru mașini electrice), dar cum eliminarea subvențiilor pentru achiziția acestora s-a întrerupt brusc la finele anului trecut, piața efectiv s-a prăbușit – de la vânzări de peste 42.000 de mașini în mai anul trecut, la sub 30.000 de mașini electrice anul acesta. În Franța, cea de-a doua piață, vânzările de mașini electrice au crescut cu 5%, iar în Belgia cu 44,8%, urcând astfel pe locul trei în top. 

În România, avem în mai o scădere și mai abruptă, de 46,2%, în condițiile unei subvenții cu 5.000 de euro mai scăzută pentru o mașină full-electrică. Per total, s-au vândut 15.643 de mașini, cu aproximativ două mii de mașini mai multe ca anul trecut.

Deși Comisia Europeană a impus tarife vamale de 38%, începând cu luna iulie, pentru importurile de mașini electrice din China, pentru a proteja producătorii europeni de afluxul important al modelelor chinezești mai ieftine, nu sunt așteptate însă, vânzări în creștere în cea de-a doua parte a anului. Speranțele cresc începând de anul viitor în condițiile în care vor intra în vigoare noile obiective ale Uniunii privitor la emisiile de noxe.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button