Visa a suferit o corecție importantă în ședința de tranzacționare de ieri după ce Departamentul de Justiție al Statelor Unite a început un proces împotriva companiei, acuzând-o că a monopolizat ilegal sectorul plăților cu cardul, păgubind astfel firmele care acceptă aceste plăți cu miliarde de dolari. Visa este unul dintre cei mai mari procesatori de plăți la nivel global, alături de Mastercard, și operează cea mai mare rețea de carduri de debit și de credit din SUA, unde are o cotă de piață de peste 60%.
Compania ar fi folosit diverse metode pentru a-și păstra această poziție dominantă, de la acorduri cu alți emitenți de carduri, la diverse metode de intimidare a comercianților și la promoții înșelătoare oferite consumatorilor: astfel, ar fi impus comisioane mai mari comercianților care foloseau și alți procesatori de plăți, lucru care s-a răsfrânt și asupra clienților, prin transferul către aceștia al costurilor suplimentare.
Visa ar fi recurs la înțelegeri cu fintech-urile noi sau cu companiile concurente, inclusiv Apple și Amazon, pentru a nu implementa inovațiile acestora, fapt care ar fi dus la o scădere a cotei de piață, se arată în susținerea plângerii formulate de Departamentul de Justiție. Compania a încercat chiar să cumpere concurenți, precum Plaid în 2020, un fintech ce oferea softuri financiare și care avea planuri să se transforme într-un procesator de plăți, dar a renunțat odată cu opoziția autorităților la tranzacție în 2021, însă a reușit să cumpere Tink, un start-up suedez, ce oferea produse similare.
Visa este de mai mult timp în vizorul autorităților, după numeroasele plângeri formulate împotriva sa, mai ales de către comercianți – justiția americană a respins în iunie o înțelegere în valoare de 20 de miliarde de dolari între Visa și Mastercard pe de o parte și comercianți, după un proces de peste 20 de ani.
Cotația VISA (V) tocmai ce atinsese un maxim istoric de 293 de dolari per acțiune săptămâna trecută, după operarea primei scăderi de dobândă din partea Fed, ce a impulsionat creșterea indicelui S&P 500 de asemenea, către un maxim istoric, de peste 5.700 de puncte. În urma noului proces, acțiunile au scăzut cu peste 5% în ședința de tranzacționare de ieri și continuă să se corecteze și în sesiunea de predeschidere de astăzi.