.
ȘtiriAlteleCompanii

Veniturile LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton din prima jumătate a anului – în creștere cu doar 2% datorită vânzărilor slabe din China

LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton, cel mai mare producător de bunuri de lux la nivel global, a raportat rezultatele financiare primului semestru al anului, rezultate ce au fost sub așteptările pieței pe fondul scăderii cheltuielilor consumatorilor din China, semnalată și în cazul companiilor mai mici din domeniu; în schimb, grupul a crescut pe piețele din Europa și Statele Unite, dar mai ales în Japonia, unde creșterea vânzărilor a fost de peste 10%.

Louis Vuitton Moet Hennessy a obținut venituri semestriale de 41,677 miliarde de euro 

Veniturile din primele șase luni ale companiei au înregistrat o scădere organică de 1%, totalizând 41,677 miliarde de euro; așteptările pieței erau pentru o creștere de 2,8% conform Visible Alpha. Încasările aduse de divizia de modă și articole de piele, ce include mărci precum Louis Vuitton sau Dior, au scăzut cu 2% la 20,77 miliarde de euro, de asemenea, sub estimări, în timp ce parfumurile și cosmeticele (ce include brandurile Sauvage, Miss Dior Parfum, Givenchy, Kenzo etc.) au fost singurele care au adus venituri în creștere cu 6%, de 4,136 miliarde de euro.

Cererea pentru șampanie a scăzut, revenind la niveluri mai normale după explozia post-pandemică, dar se menține încă peste nivelul dinainte de 2020; vânzările de coniac sunt în scădere accentuată, mai ales în China, în timp ce în Statele Unite s-a înregistrat o ușoară revenire în cel de-al doilea trimestru.

Profit net de 7,267 miliarde de dolari pentru LVMH în primul semestru

Profitul operațional a scăzut cu 8%, la 10,653 miliarde de euro, doar divizia de retail care include magazinele Sephora înregistrând o creștere de 7%; pentru divizia de ceasuri și bijuterii, profitul operațional a scăzut cu 19% la 877 milioane de euro, iar pentru divizia de vinuri și băuturi spirtoase, scăderea a fost și mai mare, de 26%, la 777 milioane de euro. 

Profitul net al companiei s-a ridicat la 7,267 miliarde de euro, în scădere cu 14% față de cele 8,481 miliarde de euro înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, și sub estimările analiștilor compilate de Visible Alpha, de 7,45 miliarde de euro.

Cotația LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton are o scădere de 6,54% de la începutul anului, după ce în primăvară se apropriase din nou de maximul de 900 de euro per acțiune atins în martie 2023, pe fondul exploziei cheltuielilor după pandemie; după prezentarea rezultatelor, companie scade în after-market cu peste 2%.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button