.
ȘtiriAutoCompanii

Venituri în creștere pentru Tesla în T4 pe seama creșterii segmentului de generare și stocare a energiei

Tesla Inc. a raportat rezultatele financiare pentru trimestrul al patrulea și întregul an 2024, evidențiind o scădere semnificativă a profitabilității, în ciuda unei creșteri modeste a veniturilor, ambele fiind mai slabe așteptările analiștilor.

Rezultatele financiare raportate de Tesla

În T4 2024, profitul net al Tesla a scăzut cu aproximativ 70% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 2,3 miliarde de dolari, respectiv un profit per acțiune ajustat de 73 de cenți. Această scădere a survenit în pofida unei ușoare creșteri a veniturilor, care au ajuns la 25,7 miliarde de dolari, cu 2% mai mult față de anul anterior. Încasările din vânzările de automobile au scăzut cu 8,2%, până la 19,80 miliarde dolari, în timp ce veniturile din generarea și stocarea de energie s-au dublat la 3,06 miliarde dolari.

Analiștii anticipaseră rezultate mai bune, prognozând un profit net de 0,77 dolari per acțiune și venituri de 27,1 miliarde de dolari.

Uzina Tesla din Shanghai

Pentru întreg anul 2024, profitul net al Tesla a scăzut cu 53%, ajungând la 7,1 miliarde de dolari, în timp ce veniturile au rămas aproape neschimbate, situându-se la 97,7 miliarde de dolari.

Divizia Automotive a înregistrat o scădere de 6% a veniturilor, determinată de creșterea discounturilor și a promoțiilor menite să stimuleze vânzările, dar și de prima scădere anuală a vânzărilor. În schimb, segmentul de stocare și generare a energiei și-a dublat veniturile, ajungând la 3,1 miliarde de dolari, reflectând o creștere puternică în acest domeniu.

Estimările pentru anul curent

Pentru 2025, analiștii au previziuni mixte privind evoluția Tesla: în timp ce unii estimează o creștere de 20%-30% a vânzărilor de mașini, datorită lansării unor modele noi și îmbunătățite, alții sunt mai prudenți, invocând posibile schimbări în politicile guvernamentale din SUA care ar putea afecta stimulentele pentru mașinile electrice și reglementările din industrie, și implicit obiectivele de vânzări ale Tesla și dinamica pieței.

Obiectivele politice ale lui Trump, deși sunt susținute de Musk, aduc riscuri suplimentare pentru businessul Tesla, în condițiile în care Președintele s-a angajat să anuleze subvențiile din era Biden pentru mașinile electrice, inclusiv un credit fiscal de consum de 7.500 de dolari care a contribuit la creșterea vânzărilor Tesla de-a lungul anilor.

În pofida acestor incertitudini, analiștii prognozează o creștere a fluxului de numerar liber susținut de așteptări privind îmbunătățirea eficienței operaționale, extinderea gamei de produse și creșterea pe piețele emergente.

Rezultatele raportate au fost sub așteptările pieței, generând reacții mixte din partea investitorilor. Cu toate acestea, acțiunile Tesla (TSLA) au crescut cu 4% după anunțul CEO-ului Elon Musk cu privire la lansarea, în iunie 2025, a unei tehnologii de conducere autonomă în Austin, Texas, deși ne-am cam obișnuit cu anunțurile pompoase ale mogulului, ce tind din ce în ce mai des, să nu fie acoperite de realitate.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button