.
ȘtiriAutoCompanii

Hyundai Motor are un plan de investiții de 16,65 miliarde de dolari pentru anul curent

Hyundai Motor Group, gigantul auto sud-coreean, a anunțat un plan ambițios de investiții pe piața locală de 16,65 miliarde de dolari (24,3 trilioane de woni) pentru anul 2025, o creștere cu 19% comparativ cu anul trecut, investiții ce ar trebui să susțină creșterea vânzărilor pe piață marcată de turbulențe politice și incertitudini legate de politica economică a Statelor Unite. De asemenea, compania își propune să își consolideze poziția pe piața globală, răspunzând în același timp provocărilor din industrie, precum tranziția către mașinile electrice și dezvoltarea tehnologiilor avansate, cum ar fi conducerea autonomă și energia pe bază de hidrogen.

Unde vor fi direcționate investițiile Hyundai

Planul de investiții al Hyundai reprezintă un element-cheie al strategiei sale pe termen lung, aliniindu-se viziunii companiei de a atinge neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până în 2045.

Astfel, suma de 12 trilioane de woni va fi direcționată către dezvoltarea platformelor de nouă generație pentru mașini electrice și extinderea capacității de producție a acestora – Hyundai își propune să producă peste 1,5 milioane de vehicule electrice anual până în 2030.

Alte 11,5 trilioane de woni sunt destinate pentru cercetare și dezvoltare pentru a integra inteligența artificială și pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor prin funcții inteligente și conectate, dar și dezvoltării celulelor de combustibil pe bază de hidrogen.

Aproximativ 800 de milioane de woni vor merge către îmbunătățirea sistemelor de conducere autonomă, Hyundai colaborând cu diverși parteneri globali din domeniul tehnologiei pentru a accelera comercializarea vehiculelor autonome de nivel patru și cinci.

Investiția masivă a Hyundai este așteptată să aibă un impact economic semnificativ, inclusiv prin crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea lanțului de aprovizionare. Accentul pus pe sustenabilitate va contribui, de asemenea, la reducerea emisiilor de carbon, aliniindu-se la eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice. Prin extinderea portofoliului său verde, Hyundai dorește să atragă consumatorii preocupați de mediu și să-și consolideze imaginea de lider în mobilitatea durabilă.

Competiție acerbă pe piața globală a mașinilor electrice

Investiția Hyundai vine într-un moment de concurență acerbă pe în domeniul mașinilor electrice, în care Tesla, BYD și alți producători își cresc producția și inovațiile, iar capacitatea Hyundai de a livra modele accesibile cu tehnologii avansate va fi crucială pentru câștigarea cotei de piață. Ultimele lansări, precum Hyundai Ioniq 5 și Kia EV6, au devenit rapid best-seller pe piețele unde compania activează.

Grupul Hyunday, ce include mărcile Hyundai și Kia, este cel de-al treilea producător auto la nivel global, după Toyota și Volkswagen. Hyunday are o țintă de vânzări de 4,17 milioane de unități pentru anul în curs, în timp ce Kia vizează să vândă 3,22 de unități, ceea ce reprezintă o creștere de doar 2% față de cifrele anului trecut pentru ambii producători.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button