
SUA au mai mulți milionari decât populația României: 23,8 milioane în 2024, potrivit UBS
Statele Unite au atins un nou record în 2024, cu 23,8 milioane de milionari, potrivit Global Wealth Report 2025 realizat de UBS. Cu o creștere de 379.000 de persoane într-un singur an, SUA adaugă în medie peste o mie de milionari pe zi. Cifra este impresionantă nu doar prin dimensiunea absolută, ci și prin faptul că depășește populația actuală a României, estimată la circa 19,8 milioane de locuitori.
Creșterea s-a produs într-un context favorabil piețelor financiare și stabilității dolarului american. UBS spune că „piețele financiare puternice din Statele Unite, alături de un dolar stabil, au fost cele care au determinat creșterea averii în America de Nord anul trecut”.
SUA, lider absolut la numărul de milionari
Milionarii din SUA reprezintă 39,7% din totalul mondial, conform datelor UBS. Numărul lor este de peste patru ori mai mare decât în China, care ocupă locul al doilea cu 6,3 milioane. În clasamentul pe țări, urmează Franța, Japonia, Germania și Marea Britanie. Canada și Australia se apropie de 2 milioane de milionari fiecare.
Raportul UBS pune accent și pe ascensiunea milionarilor de tip „EMILLI” – Everyday Millionaires, adică persoane cu averi între 1 și 5 milioane de dolari. La nivel global, aceștia au ajuns la 52 de milioane în 2024 și dețin colectiv peste 107 trilioane de dolari, mai mult decât toți miliardarii la un loc.
„Au mai multă avere cumulată decât toți miliardarii din lume”, a declarat James Mazeau, economist UBS, pentru CNBC. „Se trece adesea cu vederea cât de mult crește averea și cum se deplasează spre segmentul de mijloc al distribuției” a mai spus acesta.
Perspective? Peste 5 milioane de milionari noi până în 2029
Conform estimărilor UBS, numărul milionarilor la nivel global ar putea crește cu încă 5,3 milioane până în 2029. SUA și China sunt așteptate să rămână principalele motoare de creștere. Totuși, UBS atrage atenția că dezechilibrele structurale și inegalitățile interne se accentuează, inclusiv în rândul celor mai bogați.
Cu toate fluctuațiile pieței, perspectivele pentru milionari rămân solide. În cuvintele lui Mazeau: „Nu cred că motoarele de creștere ale SUA s-au oprit – nici pe departe”.
România, în urma Europei Centrale la creșterea averii personale
Potrivit Global Wealth Report 2025 realizat de UBS, România se află în grupul țărilor europene care au înregistrat o stagnare sau chiar o scădere a averii medii pe adult în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2024, ajustat cu inflația. Harta publicată de UBS plasează România în cea mai slabă categorie de evoluție, marcată cu roșu, alături de economii precum Austria, Italia și Ungaria.

Această încetinire contrastează puternic cu performanțele din Europa Centrală și de Est. Polonia, de exemplu, este inclusă în segmentul țărilor cu o creștere reală a averii medii între 1% și 20%, în timp ce Bulgaria și Grecia se situează în aceeași categorie de avans moderat. Pe de altă parte, România pare să fi ratat trendul pozitiv al regiunii, înregistrând, potrivit legendei UBS, o variație de 0% sau chiar până la –25% în medie, în termeni reali.
În ciuda unor creșteri economice punctuale sau a atragerii de fonduri europene, averea netă individuală a românilor nu a ținut pasul cu restul regiunii, cel puțin atunci când este măsurată în termeni ajustați cu inflația.
Pe harta UBS, în Europa, doar două țări (Norvegia și Danemarca) au înregistrat o creștere reală a averii medii pe adult între 20% și 45% în perioada 2020–2024. La acestea se adaugă și Israelul, care figurează în aceeași categorie de creștere accelerată, potrivit datelor ajustate cu inflația.
Un aspect interesant al hărții UBS este absența unor țări din regiunea Europei de Est și Balcani. Rusia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Albania și Macedonia de Nord nu sunt incluse în analiza regională, deși fac parte din spațiul geografic european extins. În schimb, harta integrează Turcia, care este considerată parte a regiunii EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) în clasificarea UBS.
Motivul? UBS analizează 56 de piețe considerate relevante și pentru care există date solide și comparabile privind averea individuală.



