.
CompaniiȘtiriTech

SUA investește 6,75 miliarde de dolari în producția de cipuri, prin acorduri cu giganții din tehnologie

Statele Unite continuă să sprijine producția de cipuri, consolidându-și poziția în industria semiconductorilor, prin finalizarea unor acorduri în valoare totală de până la 6,75 miliarde de dolari cu Samsung Electronics, Texas Instruments și Amkor Technology, scrie Reuters. Finanțarea face parte dintr-un plan mai amplu, susținut de un program național de stimulente în valoare de 39 miliarde de dolari, destinat creșterii capacităților interne de producție a cipurilor.

Samsung își ajustează investițiile pentru eficiență

Samsung Electronics, gigantul sud-coreean, va primi până la 4,745 miliarde de dolari pentru extinderea producției de cipuri pe teritoriul american. Suma a fost redusă de la 6,4 miliarde anunțați inițial, după ce compania și-a revizuit planurile de investiții de la 45 la 37 miliarde de dolari până la sfârșitul deceniului.

Un purtător de cuvânt al Departamentului Comerțului a declarat că „finanțarea a fost ajustată pentru a se alinia la condițiile pieței și la amploarea investiției pe care o face compania”. Samsung a precizat că investițiile sale au fost revizuite „pentru a optimiza eficiența generală.”

Producția de cipuri în expansiune, Texas Instruments și Amkor investesc masiv

Texas Instruments, producătorul american de semiconductori, va beneficia de un sprijin de 1,61 miliarde de dolari. Compania s-a angajat să investească peste 18 miliarde de dolari până în 2029 în două fabrici noi în Texas și una în Utah, creând 2.000 de locuri de muncă în producție.

Al treilea beneficiar este Amkor Technology, care va primi 407 milioane de dolari pentru construirea unei unități de ambalare a semiconductorilor în Arizona, cu o investiție totală planificată de 2 miliarde de dolari. Apple va fi primul și cel mai mare client al acestei unități.

„Cu această investiție în Samsung, SUA este acum oficial singura țară de pe planetă care găzduiește toate cele cinci companii principale de producție de semiconductori de ultimă generație”, a declarat Gina Raimondo, Secretarul pentru Comerț al SUA.

Până în prezent, Departamentul Comerțului a alocat peste 33 de miliarde de dolari din cele 36 de miliarde anunțate pentru producția de cipuri, incluzând fonduri pentru giganți precum Intel și SK Hynix.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button