.
ȘtiriPiețe financiareSăptămâna Financiară

Săptămâna financiară 4 noiembrie – 9 noiembrie 2024

Săptămâna financiară ce tocmai începe stă sub semnul politicului și nu exagerez cu nimic când afirm că toată planeta așteaptă cu nerăbdare rezultatul celor mai disputate alegeri americane din istorie – niciodată sondajele nu au arătat procentaje similare pentru cei doi candidați. Tocmai pentru că au o influența majoră asupra viitorului, până la momentul primelor sondaje de opinie din seara zilei de 5 noiembrie (dimineața de 6 noiembrie pe continentul european), piețele financiare se vor menține azi și mâine într-un status-quo, aste desigur, în absența oricăror evenimente neprevăzute.

Cel de-al doilea eveniment important al săptămânii îl așteptăm tot dinspre Statele Unite și anume, decizia Fed referitoare la dobânzile de politică monetară. După ce la ședința anterioară banca centrală americană a început ciclul de reducere a dobânzilor la dolar cu o tăiere importantă de 0,50%, estimările sunt pentru o reducere cu 0,25% la ședința din 6-7 noiembrie, conform probabilităților CME FedWatch calculate de bursa de la Chicago (probabilitate de 99%) și pentru altă reducere cu 0,25% la următoarea ședință, ce se va desfășura pe 17-18 decembrie (probabilitate de 74,5%). De altfel, este săptămâna deciziilor de politică monetară, mai multe bănci centrale având pe agendă acest lucru, printre care cea din Australia luni seara și Banca Angliei joi, care este așteptată de asemenea, să reducă dobânzile de referință cu 25 de puncte procentuale.

Așadar, din punct de vedere macroeconomic, săptămâna include date din zona euro, și anume luni HCOB Eurozone Manufacturing PMI calculat pentru luna octombrie, iar miercuri HCOB Eurozone Services PMI, care ne pot releva dacă economia europeană se îndreaptă sau nu către stagnare sau chiar recesiune. Mulți analiști și investitori îl folosesc ca indicatorul economic principal, ce furnizează indicii despre creșterea sau scăderea Produsului Intern Brut, pentru că managerii de achiziții au de obicei, acces din timp la date despre performanțele companiilor lor. Iar orice modificare a percepției se transpune în cotațiile bursiere. Joi și vineri, mai multe țări europene, între care Germania și Franța, prezintă datele despre balanța comerțului internațional.

Marți așteptăm același indicator PMI pentru sectorul serviciilor din Statele Unite, iar joi, pe lângă decizia referitoare la dobânzi, Departamentul Muncii prezintă Initial Jobless Claims, ce măsoară numărul de cereri de șomaj depuse pentru prima dată de către indivizi în săptămâna precedentă.

Dinspre China, avem prezentarea miercuri a evoluției foarte importante a exporturilor și importurilor acestei țări din luna octombrie, a rezervelor internaționale joi și datele despre inflație vineri.

Raportările financiare din această săptămână

Sezonul raportărilor pentru trimestrul încheiat la 31 septembrie continuă și săptămâna aceasta cu prezentări de rezultate financiare, mai multe pe partea europeană a Atlanticului. Avem astfel:

  • Luni 4 noiembrie: Berkshire Hataway, Mariott, AIG, Palantir sau Ryanair
  • Marți 5 noiembrie: Ferrari, Deutsche Post, Bayer, Fresenius, Zalando
  • Miercuri 6 noiembrie: este rândul celei mai valoroase companii europeane – NovoNordisk (producătorul medicamentului de slăbit Ozempik), Toyota, Arm, Gilead, ENEL, Unicredit, Credit Agricole, Commerzbank, BMW, Henkel, Vonovia
  • Joi 7 noiembrie avem Airbnb, Barick Gold, Cloudflare, Wix, Moderna, Veolia, Rheinmetall, ArcelorMittal, AirFranceKLM
  • Vineri 8 noiembrie: săptămâna se încheie cu rezultatele Sony, Paramount, dar și Juventus Torino și Borussia Dortmund – asta pentru investitorii microbiști.

Berkshire Hathaway (BRK), compania înființată de Warren Buffet, este în prezent cea de-a opta cea mai valoroasă companie la nivel global, ce cochetează cu o capitalizare de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari. Așteptările analiștilor pentru trimestrul trei sunt pentru venituri de, compilate de TradingView, sunt pentru venituri de 92,23 miliarde de dolari, în creștere cu 3,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, și pentru un profit de 4,89 dolari per acțiune, mai mare cu 12%, după marcările de profit realizate prin vânzarea participațiilor istorice ale companiei la Apple și Bank of America. Se tot întreabă investitorii dacă nu cumva Buffett a început să ia decizii eronate, prin aceste vânzări importante, anticipând o eventuală recesiune sau o scădere mai abruptă a pieței, dar de obicei, timpul ne-a dovedit că acesta nu s-a înșelat prea des. Așa să fie oare și acum?

Săptămâna financiară în România

Între datele macroeconomice pe care le așteptăm această săptămână în țara noastră cea mai importantă este cifra de afaceri în comerțul cu amănuntul (prezentată joi 7 noiembrie) – cel mai important indicator pentru consumul populației, cel care a fost motorul creșterii economice din ultimii ani. După primele opt luni ale anului, acesta crescuse cu 8,1% conform datelor Institutului Național de Statistică, dar contribuția acestuia și a investițiilor la creșterea anuală de doar 0,7% a PIB-ului pentru primul semestru, a fost anulată de aceeași dinamică înregistrată de importuri și de stocuri.

Banca Națională a României prezintă astăzi datele statistice referitoare la valoarea rezervelor internaționale la finele lunii octombrie, iar vineri Consiliul de Administrație pe probleme de politică monetară se întrunește pentru o eventuală decizie de reducere a dobânzilor și pentru aprobarea Raportului asupra inflației. Chiar dacă aceasta s-a înscris pe un trend descendent în ultimele luni, alegerile din decembrie, dar mai ales deficitele cu care se confruntă țara noastră, atât cel fiscal cât și cel bugetar, sunt motive de îngrijorare pentru evoluția de anul viitor a inflației. 

Premierul Marcel Ciolacu, cel mai probabil și viitorul președinte al României, poate liniștit să se tatueze că nu va crește taxele și impozitele anul viitor, că tatuat va rămâne – este virtual imposibil ca echilibrul financiar al țării să mai poată fii păstrat după alegeri fără creșterea încasărilor la buget, iar asta se poate face doar cu majorarea impozitelor căci eficientizarea aparatului de stat este se pare, un subiect tabu pentru guvernanți.

Calendarul raportărilor financiare continuă la Bursa de Valori București, odată cu prezentarea rezultatelor financiare aferente celui de-al treilea trimestru chiar pentru operatorul bursei joi pe 7 noiembrie și pentru una dintre cele mai tranzacționate companii – Banca Transilvania, vineri pe 8 noiembrie. Marea majoritate a companiilor cotate pe segmentul principal al BVB au pregătit raportările pentru investitori pentru săptămâna viitoare.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button