.
ȘtiriPiețe financiareSăptămâna Financiară

Săptămâna financiară 20 ianuarie – 24 ianuarie 2025: Trump 2.0

”Astăzi vine circul…”, cu mai multe povești, căci avem marea inaugurare pentru cea de-a doua descălecare a lui Trump. Ce aduce nou acest mandat? Cu siguranță, un nou set de crize și probleme la nivel global, căci președintele ales pare determinat să intre în cărțile de istorie cu toate ideile sale năstrușnice de redefinire a politicilor interne și externe ale Statelor Unite. Și mai este demn de menționat pericolul tot mai mare pentru democrația americană de oligarhizare, așa cum bine a subliniat Joe Biden în discursul său de adio, toți bravii susținători ai democraților de acum câțiva ani transformându-se subit în lachei ai noului Rege, căci ban la ban trage și păduche la păduche.

Săptămâna financiară în Statele Unite

Dinspre Ocean, astăzi nu avem nimic pe agenda economică având în vedere că este zi nelucrătoare – Martin Luther King Jr. Day, însă urmează zile pline de raportări financiare pentru ultimul trimestru din 2024. Iar între cele mai mari nume avem mâine 21 ianuarie – Netflix, Charles Schwab, 3M sau United Airlines, miercuri 22 ianuarie este rândul Procter&Gamble și Johnson&Johnson, joi 23 ianuarie avem General Electric Aerospace, Texas Instruments și Western Digital, pentru ca săptămâna să se încheie cu rezultatele procesatorului de carduri American Express și ale celui de-al doilea operator de telecomunicații din State – Verizon.

Acțiunile Netflix (NFLX) au o creștere în ultimii doi ani de peste cinci ori, drept dovadă că nu doar activele extrem de speculative pot aduce randamente uriașe. Pentru ultimul trimestru de anul trecut, așteptările sunt pentru venituri de 10,11 miliarde de dolari, mai mare cu 15% comparativ cu perioada similară din 2023, și pentru un profit dublu, de 4,21 dolari per acțiune, conform datelor compilate de Tradingview.

Aceasta se datorează creșterii prețurilor abonamentelor pe toate piețele unde activează compania, precum și a numărului de plătitori cu peste 30 de milioane, estimările fiind pentru 291,69 de milioane de abonamente la nivel global la finele lui decembrie. Evenimentele live, inclusiv cele sportive ar trebui să aducă noi clienți, dispuși să plătească pentru abonamente lipsite de publicitate.

La nivel macroeconomic, miercuri avem US Redbook Index – un indicator care ne arată estimări avansate ale vânzărilor de retail, ce își culege datele din peste 9000 de magazine la nivel național. Joi așteptăm Initial Jobless Claims – datele despre cererile noi de șomaj din săptămâna precedentă, și am văzut cât de importante sunt cifrele de șomaj în deciziile investitorilor zilele trecute, când piața a picat câteva procente bune în urma datelor bune despre locurile de muncă nou create în economie, ceea ce ar duce la mai puține tăieri de dobândă din partea Fed. 

Săptămâna se încheie cu date despre vânzările de case din luna decembrie, un alt domeniu care suferă având în vedere ratele ridicate de dobândă ale ipotecilor pe 30 de ani, care au depășit nivelul de 7% de la începutul anului. Ca să vă dați seama cât de mare este această dobânda, la un avans de 20%, suma plătită la final depășește încă cu vreo zece procente valoarea casei, o valoare enormă pentru americanul de rând. 

Tot vineri avem indicii S&P Global Manufacturing, Services și Composite PMI pentru luna decembrie 2024, indici folosit de mulți analiști și investitori drept indicatorul economic principal, ce furnizează indicii despre creșterea sau scăderea Produsului Intern Brut pentru că managerii de achiziții au de obicei, acces din timp la date despre performanțele companiilor lor. Iar orice modificare a percepției se transpune în cotațiile bursiere. 

Săptămâna financiară în Europa

Săptămâna financiară în Europa este la fel de săracă în evenimente macroeconomice: mâine avem date despre înmatriculările de mașini din principalele economii, dar deja cam toți producătorii au prezentat săptămâna trecută cifre de vânzări în scădere pentru anul trecut. Industria auto trece prin schimbări profunde, și sincer mă bucur de evoluția producătorilor chinezi (cu toată subvențiile mascate acordate de stat), care ar trebui să stimuleze inovațiile și în Europa noastră tradițională, și mai ales, să ducă la scăderea prețurilor mașinilor în contextul în care producătorii tradiționali s-au cam lăcomit după pandemie. 

Miercuri avem o conferință de presă susținută de Președinta BCE Christine Lagarde, unde putem avea indicații asupra deciziei de politică monetară de săptămâna viitoare, deși cărțile sunt cam făcute pentru încă o nouă reducere de dobândă. Vineri, indici PMI din Germania, Franța și zona Euro ne vor arăta cum au evoluat comenzile companiilor din economiile respective în primele două săptămâni ale anului, dar nici aici nu sunt așteptate evoluții semnificativ pozitive, în condițiile în care Eurozone Manufacturing PMI arată o economie europeană în recesiune în ultimii doi ani.

Între companiile ce raportează săptămâna aceasta, cea mai importantă este liderul pieței de bunuri de lux Louis Vuitton Moet Hennesy (MC) de joi 23 ianuarie. Aceasta a crescut substanțial săptămâna trecută, după rezultatele excelente obținute de Richemont, proprietarul Cartier, mai ales în China, iar investitorii au extrapolat această creștere către toate companiile din domeniu.

China a fost o piața extrem de dificilă în ultimul timp pentru producătorii de bunuri de lux, obișnuite cu creșteri de vânzări de peste 10%, dar nici celelalte piețe nu au strălucit, asta pentru că și aici frenezia cumpărăturilor după perioada pandemiei a dus la majorarea excesivă a prețurilor pentru a menține exclusivitatea, creșteri pe care clienții bogați, se pare că nu au fost deciși să le suporte. În cazul LVMH, estimările pentru cel de-al doilea semestru al anului sunt pentru o ușoară scădere a veniturilor, la 42,78 miliarde de euro, însă pentru una mai accentuată în cazul profitului de 13,8%, la 12,55 euro per acțiune.

Săptămâna financiară în România

Astenia de iarnă a pus stăpânire pe țara noastră, odată cu frigul, iar cine știe ce evenimente demne de menționat în domeniul economic nu prea sunt. Toată lumea așteaptă prezentarea bugetului de către noul guvern, unde nu ar trebui să avem surprize legate de noi taxe sau impozite, după cum declară primul ministru și ministrul de finanțe. Nu avem raportări financiare de la BVB, nu avem nimic de la BNR, doar unele rapoarte neimportante de la Institutul Național de Statistică, și în acest context, nu este de mirare că lichiditatea de la BVB a scăzut dramatic, către doar câteva milioane de euro zilnic. 

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button