.
ȘtiriPiețe financiareSăptămâna Financiară

Săptămâna financiară 2-6 septembrie

Săptămâna financiară ce urmează este așteptată să fie una destul de liniștită, în condițiile în care începe cu o zi de vacanță în SUA, iar toți ochii investitorilor sunt ațintiți către datele de șomaj ce vor fi prezentate vineri. În Statele Unite piața este închisă astăzi, luni 2 septembrie, pentru Labor Day, deci și piețele europene vor fi destul de liniștite; cel mult, acestea vor fi influențate negativ de câștigarea alegerilor regionale din Germania de către partidul de extremă dreaptă AfD.

Cele mai semnificative date macroeconomice din această săptămână le așteptăm vineri – raportul asupra șomajului din august din Statele Unite, raport care ar putea fi decisiv pentru prima tăiere de dobândă a dolarului dolar din partea Fed la ședința din 18 septembrie în cazul unei creșteri a șomajului.

De altfel, impactul șomajului este unul foarte important în luarea deciziei de reducere cu 0,25%, în condițiile în care inflația măsurată prin PCE Index pentru luna iulie, prezentat săptămâna trecută, a venit în așteptări, iar șansele de reducere a dobânzii sunt aproape de 100% odată ce președintele Jerome Powel a semnalat acest lucru în minuta întâlnirii de la finalul lui iulie. Alți indicatori macro din economia SUA – S&P Manufacturing PMI și ISM Manufacturing PMI vor fi prezentați marți 3 septembrie și deficitul comercial miercuri.

Un impact important asupra piețelor este de așteptat din partea petrolului, în condițiile în care prețul acestuia a terminat săptămâna trecută în scădere, după ce au apărut știri referitoare la creșterea producției în statele OPEC+ odată cu problemele din Liban sau cele referitoare la neaprobarea solicitărilor unor membri pentru reducerea producției în condițiile cererii sub estimării din lunile de vară. Petrolul american WTI (West Texas Intermediate) a scăzut cu 2,36 dolari și a închis luna august cu o depreciere de 3,6%.

În Europa, săptămâna financiară începe cu datele despre PIB-ul Elveției marți, inflația la poarta fabricii – PPI (Producer Price Index) și HCOB Composite PMI (Purchasing Manager Index) în principalele țări europene și în zona euro miercuri – acesta este unul dintre cei mai fiabili indicatori macroeconomici, ce poate releva direcția în care se îndreaptă economia, precum și datele despre producția industrială din Germania și Franța vineri.

În ceea ce privește raportările, săptămâna financiară include rezultatele financiare pentru cel de-al doilea trimestru al anului pentru mai multe companii din domeniul tehnologic, printre cele mai importante fiind ale producătorului de cipuri Broadcom (AVGO), Hewlett Packard sau DocuSign, precum și cele ale unor retaileri mai mărunți – Best Buy, Dollar Tree sau Dicks Sporting Goods. În Europa, Zumtobel în Germania și InterParfums în Franța sunt capetele de afiș ale săptămânii.

Săptămâna financiară în România

În țara noastră, Institutul Național de Statistică va prezenta, printre altele Indicele prețurilor producției industriale marți 3 septembrie, precum și datele despre turismul și cifra de afaceri în comerțul cu amănuntul joi, urmate de datele provizorii privind PIB-ul trimestrului al doilea vineri, iar de la BNR avem comunicatul de presă privind rezervele internaționale ale României, ce va fi prezentat astăzi.

La Bursa de Valori București, sezonul de raportări financiare este pe sfârșite, notabil de menționat fiind teleconferințele cu analiștii pentru detalierea rezultatelor pentru Turbomecanica, Arobs Transilvania, PatriaBank sau TTS.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button