
OpenAI a anunțat luni, 9 iunie 2025, că a atins un venit anualizat de 10 miliarde de dolari, potrivit Reuters. Anunțul vine la doar șase luni după ce compania raporta un nivel de 5,5 miliarde de dolari la finalul lui 2024, semn al unei creșteri spectaculoase alimentate de cererea tot mai mare pentru inteligența artificială.
Estimarea include veniturile din produsele de consum, abonamentele ChatGPT pentru companii și accesul API oferit dezvoltatorilor. În schimb, nu sunt incluse în calcule veniturile din licențierea tehnologiei către Microsoft, principalul susținător al companiei, sau alte contracte punctuale importante, a precizat un purtător de cuvânt al companiei.
OpenAI se distanțează clar în cursa AI
Comparativ cu alți jucători din piață, precum Anthropic, care a ajuns recent la un venit anualizat de 3 miliarde de dolari, OpenAI pare să se detașeze ca lider în monetizarea AI. De altfel, compania a anunțat în martie o rundă de finanțare de 40 de miliarde de dolari, condusă de SoftBank, care i-a evaluat valoarea de piață la 300 de miliarde de dolari.
OpenAI are în prezent 500 de milioane de utilizatori activi săptămânal, iar din martie și până acum, numărul clienților business plătitori a crescut de la două la trei milioane. Pe termen lung, OpenAI urmărește venituri de 125 miliarde de dolari până în 2029, potrivit unor surse apropiate companiei.
Chiar dacă startup-ul a înregistrat pierderi de circa 5 miliarde de dolari în 2024, pragul de 10 miliarde în venituri anualizate atins de OpenAI demonstrează ritmul accelerat de creștere și încrederea investitorilor în potențialul platformei ChatGPT și al altor produse AI.
Cifrele noi de venituri oferă context pentru evaluarea masivă a OpenAI. La nivelul actual, compania este evaluată la aproximativ 30 de ori veniturile, ceea ce evidențiază așteptările de creștere accelerată ale unor dintre cei mai mari investitori ai săi, inclusiv SoftBank din Japonia, Microsoft, Coatue și alții.



