.
ȘtiriETF-uriPiețe financiare

Cum putem investi simplu și diversificat în inteligența artificială – o privire detaliată asupra Xtrackers Artificial Intelligence & Big Data UCITS ETF 1C (XAIX)

Xtrackers Artificial Intelligence & Big Data UCITS ETF 1C (XAIX) oferă investitorilor o modalitate de a obține expunere la companiile de vârf din domeniul inteligenței artificiale și al tehnologiilor de Big Data. Fondul este domiciliat în Irlanda și utilizează o strategie de replicare completă, investind direct în valorile mobiliare componente ale indicelui activ suport, intenționând să imite cât mai fidel performanța acestuia și respectă reglementările UCITS (Undertakings for Collective Investment in Transferable Securities), asigurând un nivel ridicat de protecție și transparență pentru investitori.

ETF-ul a fost lansat pe 29 ianuarie 2019 de către unul din liderii mondiali din asset management – DWS, o companie germană care a funcționat ca parte a grupului Deutsche Bank până în 2018, când a devenit o entitate separată și s-a listat la Bursa din Frankfurt.

Fondul de pensii administrativ privat AZT Viitorul Tău are la finele lunii noiembrie o deținere de aproximativ 166,895 milioane de lei în acest ETF, ceea ce reprezintă o pondere de 0,537% din totalul activelor.

Caracteristici Cheie ale Xtrackers Artificial Intelligence & Big Data UCITS ETF 1C

Principalele caracteristici ale acestui fond sunt evidențiate în documentul de informare al acestuia (KID – Key Information Document), care oferă informațiile esențiale, ajutând investitorii să evalueze obiectivele, costurile și riscurile produsului.

Obiectivul Investițional: ETF-ul urmărește să reproducă performanța indicelui Nasdaq Global Artificial Intelligence and Big Data. Acest indice cuprinde până la 100 de companii mari, medii și mici din piețele dezvoltate și emergente, cu o expunere semnificativă la temele AI, big data și securitate cibernetică; niciuna dintre acestea nu poate avea o pondere mai mare de 4,5% (realocarea se face o dată la jumătate de an).

La data de 23 decembrie 2024, activele administrate (AUM) ale ETF-ului erau de aproximativ 4,19 miliarde de euro. Portofoliul cuprindea 97 de dețineri, cu alocări semnificative în sectoare precum tehnologie (72,87%), servicii de comunicații (14,93%) și servicii financiare (6,10%). Printre principalele dețineri se numără Meta Platforms Inc. (5,08%), NVIDIA Corp (4,88%), Apple Inc. (4,73%), Bank of America (4,55%) și Salesforce (4,54%).

Rata Totală a Cheltuielilor (TER): Cu o TER de 0,35% pe an, fondul oferă o soluție rentabilă pentru investitorii care doresc expunere la sectoarele AI și big data.

Politica de Dividende: Fondul este un ETF cu acumulare, ceea ce înseamnă că nu plătește investitorilor dividendele pe care le încasează de la companiile din portofoliu, ci le reinvestește, investitorii beneficiind astfel de puterea dobânzii compuse.

Documentul de informare clasifică XAIX ca având un profil de risc mediu spre ridicat (nota 5 din 7 pe scara de risc, unde 7 reprezintă riscul maxim), pentru că performanța sa este supusă volatilității pieței și fluctuațiilor prețurilor acțiunilor. Deși investițiile în companii mari pot reduce riscul în comparație cu firmele mai mici, ETF-ul incumbă riscurile inerente investițiilor în acțiuni: investitorii ar trebui să fie pregătiți pentru scăderi pe termen scurt ale pieței și fluctuații ale valorii activului net, însă pe termen lung, fondul oferă oportunități de creștere prin expunerea diversificată la companiile cele mai implicate în domeniul inteligenței artificiale.

Unde este tranzacționat XAIX și cum putem să îl achiziționăm

Xtrackers Artificial Intelligence & Big Data UCITS ETF 1C (XAIX) oferă o modalitate simplă și rentabilă de a investi în companii de vârf din domeniul AI și al tehnologiilor de big data, fiind tranzacționat în euro pe Xetra și la bursa din Milano, în lire sterline la London Stock Exchange și în dolari la bursa din Zurich. Puteți investi în acest fond atât prin intermediul oricărui broker local care îl oferă spre tranzacționare, cât și prin intermediul diverselor platforme online ale diverșilor brokeri externi. Ca în cazul oricărei investiții, este important să fie luate în considerare riscurile asociate și să se asigure că ETF-ul se aliniază cu obiectivele de investiție ale fiecărui investitor.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button