BCE va reduce, cel mai probabil, dobânzile de politică monetară pentru euro la următoarea ședință din data de 6 iunie, chiar dacă acest lucru se va întâmpla înaintea Fed-ului. Cum relaxarea politicii monetare este deja o certitudine, atenția se îndreaptă acum spre următoarele mișcări ale băncii și pe cât de mult va scădea rata dobânzii pe parcursul acestui an.
Ținta pentru inflație a BCE este de 2%
Într-un interviu acordat Financial Times, Economistul Șef al BCE Philip Lane a precizat că în absența vreunor surprize majore, în acest moment există suficiente motive pentru a reduce cu un prim pas dobânzile; de asemenea, a avertizat că o relaxare întârziată ar putea duce la scăderea inflației sub ținta băncii centrale, ceea ce ar forța o ulterioară reacție grăbită, cu efecte mai greu de prevăzut dacă economiile ar intra într-o recesiune.
Chiar dacă evoluția inflației din lunile următoare este posibil să fie fluctuantă, tendința de scădere a acesteia este în concordanță cu proiecțiile băncii și prevăd atingerea nivelului țintă de 2% pe parcursul anului 2025.
Referitor la cifrele de șomaj și la nivelul salariilor din zona euro, care au crescut la începutul acestui an, Lane a declarat că nivelul nu este unul îngrijorător, deoarece direcția generală este una de scădere, dar că creșterea salariilor duce la creșterea costurilor în sectorul serviciilor, ceea ce înseamnă că BCE va trebui să fie foarte atentă la următoarele decizii de reducere pentru acest an.
Investitorii pariază că BCE va reduce dobânda cu 0,25% de la nivelul record de 4% la întâlnirea de săptămâna viitoare, după ce inflația în zona euro s-a menținut la nivelul de 2,4% la finele lunii aprilie, foarte aproape de nivelul țintă și mizează pentru doar o altă reducere în semestrul al doilea, o mare inversare față de începutul anului când erau așteptate șase reduceri de dobândă.
La nivel global, băncile centrale din Elveția, Suedia, Cehia și Ungaria au fost primele care au operat deja tăieri de dobândă, în timp ce prima mișcare a Fed-ului este prevăzută la întâlnirea băncii din septembrie, cel mai probabil imitată de Banca Angliei, în timp ce Banca Japoniei va continua să majoreze dobânzile.