Airbus a declarat ieri că nu își va îndeplini obiectivele anuale, inclusiv de a livra 800 de aeronave comerciale, în urma multiplelor probleme legate de aprovizionarea cu piese din partea furnizorilor; totodată, echipa de management a Sistemelor Spațiale a identificat provocări comerciale și tehnice pe parcursul primului semestru, revizuind amplu programele din această linie de business.
Airbus are o lună și jumătate întârziere în producție
În urma diverselor probleme persistente de pe lanțul de aprovizionare, mai ales cu motoare, aerostructuri și echipamente de cabină, care au dus la livrări lunare în scădere în ultimele luni, Airbus a încheiat primele cinci luni cu doar 256 de aeronave livrate, cu aproximativ 80 sub ținta asumată inițial.
În consecință, compania și-a actualizat prognoza la 770 de aeronave comerciale livrate de-a lungul anului, asumându-și totodată creșterea producției lunare pentru modelele A320 și atingerea țintei de 75 de aeronave pe lună în 2027 (decalat cu un an față de estimarea anterioară). Toate aceste revizuiri nu iau în calcul evenimente neprevăzute precum vreo perturbare suplimentară a economiei globale, a traficului aerian, a lanțului de aprovizionare sau a operațiunilor interne ale companiei.
Costuri suplimentare de 900 de milioane de euro după revizuirea programelor spațiale
Producătorul pan-european de avioane a precizat că va înregistra în contabilitate cheltuieli suplimentare de aproximativ 900 de milioane de euro, după revizuirea programelor spațiale – cheltuielile prognozate la începutul anului sunt actualizate de regulă, în urma orarelor de lucru, a volumului de muncă, a costurilor cu inginerii și a altor costuri ce apar pe durata de viață a diverselor programe de telecomunicații, navigație și observare.
Drept urmare, Airbus are ca obiectiv anual acum atingerea unui profit operațional ajustat de aproximativ 5,5 miliarde de euro (comparativ cu estimarea inițială a intervalului 6,5 – 7 miliarde de euro) și obținerea unui Free Cash Flow înainte de operațiunile de finanțare ale clienților de 3,5 miliarde de euro (față de 4 miliarde anterior).
Cotația Airbus (AIR) a deschis în scădere accentuată cu 9% în această dimineață în urma acestei știri, scăzând chiar cu 3,5% sub nivelul de la începutul anului.