
Airbus a prezentat ieri seară rezultatele financiare aferente primului semestru al anului, rezultate care au fost mai bune decât așteptările pieței, deși profitul companiei s-a prăbușit față de cel obținut anul trecut. Cotația Airbus (AIR) crește la ora redactării articolului cu aproximativ 4%, păstrându-se în jurul nivelului de 140 de euro per acțiune înregistrat si la începutul anului.
Profitul Airbus s-a redus la jumătate din valoarea obținută anul trecut
Veniturile consolidate au crescut cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 28,8 miliarde euro, datorită în principal, numărului mai mare de aeronave livrate, cu cinci mai multe ca anul trecut; astfel, compania a reușit să predea clienților 323 de avioane comerciale, dintre care 261 din familia A320, 28 de modele A220, tot cu fuzelaj îngust, dar cu mai puține scaune și 34 de aeronave cu fuzelaj larg din modelele A330 si A350.
Livrările Airbus Helicopters au totalizat 124 unități, în scădere față de cele 145 de unități de anul trecut, cu venituri în general stabile de la an la an, reflectând un nivel solid de performanță, în special în servicii. In același timp, veniturile Airbus Defence and Space au crescut cu 7%, datorită în principal rezultatelor obținute de Air Power.
Pentru divizia de avioane comerciale, profitul operațional a fost de 1,95 miliarde de euro, însă per total profitul operațional consolidat ajustat a scăzut cu 46.87% la 1,391 miliarde de euro, datorită costurilor mai mari din activitatea de sisteme spațiale, de 989 milioane de euro. Așteptările pieței erau pentru un profit operațional de 1,287 miliarde de euro, conform datelor compilate de VisibleAlpha. Profitul net consolidat a înregistrat aceeași dinamică, de scădere la aproximativ jumătate din valoarea de anul trecut, totalizând 825 milioane de euro.
Comenzile ferme asigură producția Airbus pentru următorii 11 ani
Compania a primit comenzi ferme pentru doar 310 de aeronave în primele șase luni ale anului comparativ cu cele 1.044 înregistrate anul trecut, respectiv pentru 233 de elicoptere, față de cele 131 din prima parte a lui 2023. Numărul total de comenzi la finele lunii iunie era de 8.585 de aeronave, îndeajuns pentru următorii unsprezece ani de producție având în vedere ritmul actual.

Referitor la prognozele pentru cea de-a doua parte a anului, Airbus își menține ținta de livrări de 770 de avioane comerciale pentru întreg anul 2024, obținerea unui EBIT de aproximativ 5,5 miliarde de euro și un free cash flow (fără a lua in calcul finanțarea clienților) de 3,5 miliarde de euro, toate acestea în condițiile actuale de piață, fără alte evenimente neprevăzute.