
Săptămâna financiară 3 februarie – 8 februarie 2025: tarifele vamale americane lovesc principalii parteneri externi
Săptămâna financiară ce tocmai a început este înțesată de raportări ale unor companii importante de pe ambele maluri ale Atlanticului, între care Alphabet, Amazon și principalele bănci europene, vineri așteptăm șomajul lunii ianuarie în Statele Unite, plus ceva turbulențe politice în Europa, care pot avea efecte nefavorabile asupra piețelor financiare. Dar cometa care va lovi piețele sunt tarifele impuse de Trump pentru principalii parteneri comerciali începând de pe 4 februarie, și care vor avea un impact negativ puternic asupra cotațiilor încă din această dimineață.

Săptămâna financiară în Statele Unite
Sezonul de raportări financiare continuă cu rezultate din partea multor companii interesante – astfel, mâine 4 februarie avem date de la giganții pharma Merck și Pfizer, de la AMD, Pepsi, PayPal, Mondelez și multe altele. Însă, capul de afiș al săptămânii este Alphabet (GOOG), ce urmează să raporteze tot mâine după închiderea pieței și, nu ar mai fi vreo mare surpriză dacă și aceasta va reuși să prezinte rezultate financiare mai bune decât estimările Wall Street, după ce, dintre toți cei mari, doar Tesla a dezamăgit.
Estimările pieței pentru compania mama Google sunt pentru venituri trimestriale de 96,97 miliarde de dolari, mai mari cu 12% față de T4 din 2023, și pentru o creștere mai pronunțată a profitabilității, cu 29%, la 2,12 dolari per acțiune. Atât segmentul Google Services, ce aduce încasări importante din publicitate, cât și Google Cloud ar trebui să susțină aceste creșteri, pe măsură ce aplicațiile de inteligență artificială își fac tot mai mult loc în viața de zi cu zi.
Miercuri 5 februarie, avem pe listă rezultate de la Toyota Motor, Disney, Qualcomm, Uber sau MicroStrategy, iar joi 6 februarie este rândul Amazon, Eli Lilly, Philip Morris, Honeywell, Conoco Phillips și Bristol-Myers.

Pentru Amazon (AMZN) analiștii estimează un profit net trimestrial de 1,44 dolari per acțiune, ceea ce corespunde unei creșteri de 41% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, respectiv venituri de 180,97 miliarde de dolari, mai mari cu 28%. Trebuie să recunoaștem că sunt niște creșteri destul de impresionante, pe măsura aprecierii cotației acțiunilor, compania tranzacționându-se în jurul all-time high zilele astea.
Performanța se datorează în primul rând, dezvoltării accentuate a serviciilor de cloud, iar Amazon Web Services va continua să fie motorul principal al profitabilității companiei și în acest an, pe măsură ce companiile investesc sume din ce în ce mai mari în aplicațiile de inteligență artificială. De asemenea, segmentul de comerț on-line ar trebui să înregistreze rezultate solide pe toate piețele, pe măsura strategiilor agresive de preț, dar și a creșterii utilizării AI pentru publicitate țintită și personalizarea experienței de cumpărare.
La nivel macroeconomic, S&P Global Manufacturing PMI de azi este așteptat în creștere la nivelul de 50,1 punct, ceea ce ar însemna o expansiune a sectorului manufacturier după patru luni de scădere și ar demonstra o creștere a încrederii companiilor în politicile economice ale Administrației Trump. Miercuri așteptăm același indice PMI pentru sectorul serviciilor, balanța comercială de la finele lunii ianuarie și stocurile săptămânale de petrol și produse petroliere. Pe finalul săptămânii, avem raportări extrem de importante despre șomajul lunii ianuarie, locurile de muncă nou create și evoluția salariilor în prima lună a anului.
Săptămâna financiară în Europa
În Europa, este rândul unora dintre cele mai importante companii, mai ales din sectorul bancar, să prezinte rezultatele financiare, precum Intesa SanPaolo și BNP Paribas mâine, Banco Santander și Credit Agricole, miercuri, respectiv ING și Societe Generale joi. Ce-i drept, sectorul bancar este foarte fragmentat, dar mai ales naționalist, și aici fiind unul dintre motivele pentru care economia europeană nu reușește să țină pasul cu Statele Unite și China.
Intesa SanPaolo (ISP) și Banco Santander (SAN) își dispută titlul de cea mai valoroasă bancă din zona euro, aproximativ 75 de miliarde de euro valoare de piață pentru ambele, dar aceasta reprezintă abia a zecea parte din capitalizarea celei mai mari bănci americane – JPMorgan.
Cam toate aceste bănci ar trebui să raporteze rezultate financiare bune și să continue să performeze și în acest început de an, datorită condițiilor favorabile ale ratelor dobânzilor – în scădere la depozite după ce BCE a tot redus dobânda de politică monetară în ceea de-a doua parte a anului trecut, dar încă mari la credite, ceea ce se traduce în marje bune de profit pentru bănci.
Tot săptămâna aceasta avem rezultate și de la Ferrari, Dassault Systems, Infineon, Vodafone sau OMV mâine, de la cea mai valoroasă companie europeană Novo Nordisk, producătorul medicamentului de slăbire Ozempic – avem și noi europenii cu ce să ne mândrim! și de la TotalEnergies miercuri, urmate de Linde, L’Oreal, Vinci și Arcelor Mittal joi.

Altfel, începutul lunii februarie este marcat de turbulențele politice din Franța, unde Partidul Socialist s-a retras de la discuțiile referitoare la buget, și de campania electorală a alegerilor anticipate din Germania. La nivel macroeconomic avem astăzi datele despre inflația din zona euro de la finele lunii ianuarie, care ar trebui să cimenteze decizia Băncii Centrale Europene de reducere a ratei dobânzii de politică monetară de săptămâna trecută la 2,75% și, pe final de săptămână, date despre Producția Industrială și despre evoluția comerțului internațional al Germaniei.
Săptămâna financiară în România
Și uite așa pe nesimțite, era cât pe ce să ne prindă și Paștele fără buget. Noroc că s-a grăbit Guvernul și ne-a trântit un buget cu un deficit de 7%, dar și cu o alocare serioasă pentru investiții, de 7% din PIB. Ca o paranteză, este incredibil cum am reușit să profităm de un eveniment nefericit, precum pandemia de covid, și să facem rost de bani pentru construcția de autostrăzi. Revenind la buget, avem ceva tăieri de cheltuieli, dar avem și mutări de personal înspre instituțiile administrației publice locale, o creștere la Educație și Sănătate, dar și la Mediu, în timp ce Apărarea rămâne cu puțin peste 2%, cu riscul de-al supăra pe Trump.
Tot săptămâna aceasta avem și primele raportări financiare din partea companiilor listate la BVB, respectiv OMV Petrom (SNP) marți și BRD – Groupe Societe Generale (BRD) joi.
Date macroeconomice mai importante avem astăzi de la BNR – situația Rezervelor Internaționale la finele lui ianuarie, și de la Institutul Național de Statistică – Indicele Prețurilor Producției Industriale, programat mâine și Cifra de afaceri în comerțul cu amănuntul la finele lui decembrie, raportată joi – practic cheltuielile de consum ale populației, și ne amintim cu toții de cozile din magazine de luna trecută. Noroc că suntem cheltuitori și punem banul în mișcare, ca așa mai crește și PIB-ul nostru…
Mulțumim