.
CompaniiIndustrieȘtiri

Speculațiile privind achiziția PUMA de către chinezi cresc prețul acțiunilor cu peste 15%

PUMA a înregistrat joi, 27 noiembrie, o creștere de peste 15% la bursa din Frankfurt, după ce Bloomberg a publicat informații conform cărora grupul chinez Anta Sports ia în calcul o ofertă de preluare a brandului german de echipament sportiv. Speculațiile au venit într-un moment în care compania germană se confruntă cu cea mai dificilă perioadă din ultimii 10 ani.

Acțiunile producătorului german au atins minimele ultimului deceniu la începutul lunii noiembrie, înregistrând pierderi de peste 50% de la începutul anului.

Creșterea bruscă de joi a dus cotația la aproximativ 19,60 euro, oferind o gură de oxigen investitorilor care au rămas loiali brandului.

PUMA, ținta mai multor jucători asiatici

Surse citate de Bloomberg sugerează că nu doar Anta Sports ar fi interesată de achiziția PUMA. Brandul chinez Li Ning și japonezii de la Asics ar putea, de asemenea, să evalueze oportunitatea de a prelua compania germană. Deși Li Ning a negat prin comunicat oficial orice negocieri concrete, interesul pieței rămâne ridicat.

Pentru Anta Sports, o astfel de achiziție ar reprezenta o poartă de acces către piețele occidentale, în completarea portofoliului pe care îl deține deja prin participația la Amer Group. Chinezii au demonstrat anterior capacitatea de a revitaliza branduri aflate în dificultate, ceea ce face speculația și mai credibilă.

În ciuda entuziasmului de moment din piață, tranzacția ar putea întâmpina obstacole. Artemis, compania familiei miliardare Pinault din Franța, care deține 29% din PUMA, ar putea avea așteptări ridicate de la această evaluare. Mai mult, Artemis trece prin probleme financiare după o serie de achiziții recente care i-au crescut gradul de îndatorare.

CEO-ul Arthur Hoeld, numit în iulie, a implementat un plan de redresare care include reduceri de personal, restrângerea gamei de produse și optimizarea operațiunilor de marketing. Compania a redus estimările pentru 2025, anticipând în prezent o scădere a vânzărilor de două cifre și chiar pierderi operaționale, în loc de profitul estimat inițial între 445 și 525 milioane euro. Tarifele vamale americane și stocurile ridicate rămân probleme importante pe care PUMA trebuie să le rezolve.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button