
Meta a confirmat că a decis să suspende angajările în noua sa divizie de inteligență artificială, după o perioadă de expansiune accelerată și investiții masive în recrutarea de talente și achiziții costisitoare. Mișcarea vine într-un moment în care investitorii se întreabă tot mai des dacă piața AI nu a intrat deja într-o zonă de supraîncălzire.
Compania a transmis pentru CNBC că această decizie ține de „un plan organizațional de bază: crearea unei structuri solide pentru eforturile de superinteligență după ce am adus oameni noi în echipă și după exercițiile anuale de bugetare și planificare”.
Restructurarea Meta AI
Potrivit Wall Street Journal, Meta și-a reorganizat recent activitățile din zona AI în patru divizii, toate reunite sub umbrela „Meta Superintelligence Labs”. Printre acestea se află un laborator dedicat construirii de sisteme capabile să depășească inteligența umană, o divizie de produse AI, una de infrastructură și un departament orientat spre proiecte experimentale pe termen lung.
În ultimul an, Meta a cheltuit miliarde pentru a atrage specialiști de top din industrie, oferind bonusuri la angajare de până la 100 de milioane de dolari. Una dintre cele mai vizibile mutări a fost achiziția unei participații de 49% în Scale AI, pentru 14,3 miliarde de dolari, tranzacție prin care Alexandr Wang, fondatorul startup-ului, a preluat conducerea laboratorului responsabil de modelele mari de limbaj Llama.
Impactul asupra acțiunilor și a percepției investitorilor
Anunțul Meta vine într-un context delicat pe piețele financiare. Indicele Nasdaq a fost presat în ultimele zile de un val de vânzări ale acțiunilor marilor companii tech, iar oprirea angajărilor în AI este interpretată de unii investitori ca un semnal de prudență.
Acțiunile Meta au închis miercuri, 20 august, la 747,72 dolari, în scădere cu 0,5%, iar în tranzacțiile din pre-market continuă să coboare, fiind cotate la 746 dolari.

Totuși, analiștii spun că nu este vorba despre o schimbare radicală de strategie. „După o perioadă cu achiziții și angajări de ordinul sutelor de milioane, această pauză pare mai degrabă un punct de respiro natural pentru Meta”, a explicat Daniel Newman, CEO al Futurum Group.
La rândul său, Dan Ives, analist la Wedbush Securities, consideră că discuția despre o bulă AI este exagerată: „Este posibil să existe zone ale ecosistemului AI unde apare un exces, dar per ansamblu credem că acțiunile din tehnologie sunt subevaluate în raport cu această a patra revoluție industrială”.
În paralel, declarațiile lui Sam Altman, CEO-ul OpenAI, care a vorbit zilele acestea despre o posibilă bulă AI, au alimentat dezbaterea privind sustenabilitatea actualului val investițional. Chiar și așa, consensul printre analiști este că Meta se află mai degrabă într-o etapă de „digestie” a investițiilor masive decât într-o retragere din cursa pentru supremația AI.



