.
ȘtiriAutoCompanii

Li Auto amână planurile de lansare a noi modele în urma vânzărilor slabe din ultimele luni

Li Auto, producătorul chinez de automobile electrice, a prezentat ieri rezultatele aferente primului trimestru al anului, cu venituri în creștere, însă cu un profit mai scăzut datorită prețurilor în scădere ale mașinilor vândute. De asemenea, compania a anunțat amânarea planurilor de extindere a gamei cu cele trei modele SUV electrice planificate anterior pentru partea a doua a acestui an, datorită stațiilor de încărcare insuficiente, ceea ce reprezintă un nou pas în spate în industria mașinilor electrice.

Rezultatele financiare ale Li Auto din primul trimestru

Veniturile Li Auto au crescut cu 36%, până la 3,6 miliarde de dolari, în timp ce profitul companiei a înregistrat o scădere de 37% la 8 cenți per acțiune, sub estimările pieței de 3,7 miliarde de dolari și 12 cenți per acțiune, conform FactSet. Compania a terminat trimestrul cu o pierdere operațională, datorită prețurilor mult mai mici ale mașinilor vândute, în condițiile în care prețul mediu a fost de aproximativ 42.000 de dolari, o scădere de 16% comparativ cu primul trimestru al anului 2023.

Li Auto Mega MPV a fost lansat la 1 martie 2024

Prețurile în scădere ale mașinilor electrice vor avea efecte negative și asupra rezultatelor din cel de-al doilea trimestru, perioadă în care Li Auto se așteaptă să livreze între 105.000 și 110.000 de mașini, țintă care cel mai probabil va fi ratată, având în vedere cele 25.787 de mașini livrate în aprilie. Tesla a avut, de asemenea, o lună aprilie slabă cu o scădere de 18% a vânzărilor comparativ cu aceeași lună din 2023.

Li Auto amână planurile pentru lansarea SUV-urilor electrice

CEO-ul Li Xiang a precizat într-o conferință telefonică cu analiștii în urma prezentării rezultatelor financiare, că insuccesul modelului Mega MPV a dus la decizia de amânare a SUV-urilor electrice, în condițiile în care vânzările reduse ale acestuia au fost determinate de numărul mic de stații de alimentare. Compania a livrat în luna martie doar 3.000 de unități ale acestui model, care pornește de la un preț de 500.000 de yuani (aproximativ 69.000 de dolari), în timp ce estimările pieței erau pentru vânzări lunare de 8.000 de unități.

Ca un precursor al succesului vânzărilor, producătorii auto au nevoie de o infrastructură bine dezvoltată a stațiilor de încărcare, ceea ce lipsește de fapt multora dintre acestea. Li Auto are instalate puțin peste 400 de stații de încărcare rapidă în China la mijlocul lunii; spre comparație, Tesla are aproape două mii de stații Supercharging, în timp ce Nio are peste 2.200 de stații rapide și 2.415 stații de schimb de baterii, conform Reuters.

Cotația Li Auto a închis ședința de tranzacționare cu o scădere de 12,78% în urma acestor știri, compania înregistrând o scădere de 39,39% de la începutul anului.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button