Bitcoin ar putea ajunge la 100.000 de dolari până la sfârșitul lui 2024
Bitcoin, cea mai cunoscută criptomonedă din lume, continuă să atragă atenția piețelor financiare cu evoluțiile sale spectaculoase. În contextul unui peisaj politic american în schimbare, Bitcoin a atins joi după-amiază, 7 noiembrie, un nou record de 76.943 de dolari, conform CoinMarketCap, după ce a crescut cu 10% miercuri, ajungând la primul său vârf de aproape 76.500 de dolari. Mișcarea a depășit maximul istoric anterior al criptomonedei de 73.798 de dolari, din 14 martie.
Și Ethereum a atins un vârf de 2.904 de dolari joi, câștigând 7%. De asemenea, ETH a depășit maximul din 20 octombrie, ajungând aproape de 2.750 de dolari.
Această performanță vine pe fondul unei victorii a Partidului Republican în alegerile din Statele Unite. Această evoluție ridică întrebări legate de perspectivele pe termen mediu și lung ale Bitcoin și de implicațiile economice pentru piața activelor digitale.
Bitcoin sub impactul politicii
În urma alegerilor prezidențiale americane, analiștii și investitorii au privit cu interes reacțiile piețelor cripto, anticipând o creștere indiferent de rezultatul scrutinului. Potrivit strategului de piață Joel Kruger de la LMAX Group, sprijinul pentru activele cripto va continua să fie robust în 2024. Acesta a menționat că ambele tabere politice, atât Trump, cât și Harris, au adoptat politici favorabile cripto, punctând rolul central pe care activele digitale îl joacă în peisajul economic actual.
Kruger a remarcat că, deși incertitudinea asociată alegerilor poate provoca volatilitate pe termen scurt, pe termen lung, Bitcoin se bucură de sprijin politic transpartinic, ceea ce oferă stabilitate pieței și creează un cadru propice pentru creștere. O astfel de susținere politică ar putea amplifica interesul pentru Bitcoin și alte active cripto.
Perspectivele criptomonedei pentru 2024 și mai departe
Bitcoin a înregistrat o creștere de 82% de la începutul anului, iar analiștii prognozează o evoluție impresionantă în continuare. Potrivit prognozei LMAX, Bitcoin ar putea depăși pragul de 100.000 de dolari până la sfârșitul anului 2024, marcând un punct de cotitură în istoria sa. În plus, analiștii de la Bernstein preconizează o creștere și mai amplă, anticipând o valoare de 200.000 de dolari până în 2025. Motivele acestei creșteri sunt multiple și includ expansiunea monetară, nivelurile record de datorie și lipsa disciplinei fiscale în SUA, care au determinat investitorii să caute active de refugiu precum Bitcoin.
Matthew Sigel, șeful departamentului de cercetare a activelor digitale la VanEck, a spus că Bitcoin ar putea continua să crească odată ce va fi clarificat rezultatul alegerilor. Acesta a reamintit că un astfel de fenomen a avut loc și acum patru ani, când criptomoneda a început un trend ascendent după tranșarea situației politice.
Cu o creștere consistentă și susținere politică din partea ambelor partide din SUA, criptomoneda pare să se îndrepte către o perioadă de expansiune. Deși volatilitatea pe termen scurt este de așteptat, perspectivele pe termen lung rămân optimiste. Investitorii și analiștii urmăresc cu atenție următoarele evoluții, iar atingerea pragului de 100,000 de dolari ar putea fi doar începutul unei noi etape în ascensiunea Bitcoin.