.
CompaniiFinanciarȘtiri

Visa anunță rezultate solide în T3 fiscal, dar estimările prudente nu încântă investitorii

Procesatorul global de plăți Visa a încheiat trimestrul al treilea fiscal la 30 iunie cu venituri nete de 10,2 miliarde de dolari, în creștere cu 14% față de anul precedent, depășind estimările analiștilor. Profitul ajustat pe acțiune a fost de 2,98 dolari, peste așteptările de 2,85 dolari. Totuși, acțiunile companiei au scăzut cu aproape 2% în tranzacțiile extinse, pe fondul menținerii unei perspective anuale prudente.

Visa a anunțat un alt trimestru puternic, cu o creștere de 14% a veniturilor și de 23% a profitului ajustat pe acțiune. Tendințele pozitive s-au menținut și în primele săptămâni din iulie, iar consumul rămâne solid, atât pe segmentele esențiale, cât și pe cele discreționare în SUA, a declarat CEO-ul Ryan McInerney în comunicatul companiei.

Visa menține ritmul, dar rămâne prudentă în prognoze

Volumul total al plăților procesate de Visa a crescut cu 8% în termeni constanți, iar tranzacțiile transfrontaliere, excluzând Europa, au avansat cu 11%. Numărul total de tranzacții procesate a crescut cu 10%, atingând 65,4 miliarde. De asemenea, veniturile din tranzacții internaționale au crescut cu 14%, susținute de revenirea călătoriilor și a comerțului global.

Totuși, compania a menținut estimarea de creștere anuală a veniturilor nete într-un interval „low single digits” (de 1%–4%), ceea ce analiștii RBC Capital Markets consideră că sugerează o posibilă încetinire a ritmului în a doua parte a anului, scrie Reuters. Potrivit acestora, „această prudență ar putea reflecta o atitudine conservatoare, având în vedere contextul macroeconomic instabil”.

Directorul financiar al Visa, Chris Suh, a recunoscut că în aprilie s-au observat „semne de accelerare a achizițiilor în anumite categorii”, consumatorii anticipând introducerea tarifelor comerciale. Totuși, CEO-ul McInerney a precizat că „nu vedem un impact semnificativ din partea tarifelor asupra activității Visa”.

Dividende și răscumpărări

În T3, Visa a returnat acționarilor 6 miliarde de dolari sub formă de dividende și răscumpărări de acțiuni. Compania a anunțat un nou dividend de 0,59 dolari pe acțiune, plătibil pe 2 septembrie 2025.

Chiar dacă acțiunile Visa au crescut cu 11% de la începutul anului, depășindu-i pe rivalii Mastercard și American Express, investitorii rămân atenți la eventualele turbulențe economice și la impactul politicilor comerciale ale administrației Trump asupra tranzacțiilor internaționale.

În prima oră de tranzacționare de miercuri, acțiunile Visa se tranzacționau în ușoară creștere, la 352,90 dolari, înregistrând un avans de 0,46% față de sesiunea precedentă, potrivit datelor TradingView.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button