
Săptămâna financiară 13 ianuarie – 17 ianuarie 2025: începe sezonul raportărilor financiare
O batistă pusă pe țambal așa cum s-a întâmplat după începutul lui decembrie, mai rar am întâlnit în decursul ultimilor treizeci de ani, de când pot să zic că înțeleg cât de cât fenomenele politice și economice. Cel puțin, avem o dată stabilită pentru alegerile prezidențiale, adică 4 mai pentru primul tur, așadar avem ceva timp la dispoziție pentru ca Trump să renunțe la Groenlanda și să își îndrepte privirea către tărâmul binecuvântat al lui Zamolxe…

Râdem, glumim, vorba bancului, dar nu mai este doar în incintă. Căci expansionismul ăsta, de tip ”interes național” devine, iată, politică de stat pentru Trump și acoliții lui; acesta visează la Canada, Canalul Panama și Groenlanda, Musk susține căderea guvernului Marii Britanii și venirea la putere a extremei drepte în Germania, iar toate acestea nu fac decât să valideze invazia lui Putin în Ucraina. Nimic nu mai este ca înainte, nici politic, nici economic, nici religios.
Suntem pe un ”uncharted territory”, unde putem avea parte de orice fel de surpriză. Iar după toate creșterile din ultimii doi ani, de peste 5 ori ale Bitcoin, de peste 50% a acțiunilor (și aici mă refer la indicele american S&P 500), se poate întâmpla orice.
Săptămâna financiară în România
Așa cum v-am obișnuit, începem cu principalele evoluții din țara noastră. Săptămâna debutează cu datele prezentate de BNR despre balanța de plăți și datoria externă, investițiile directe și comerțul internațional cu servicii de la finele lunii noiembrie 2024. Mâine 14 ianuarie, avem datele despre inflația din decembrie, iar aceasta este așteptată să termine anul la un nivel de peste 5%, peste prognoza băncii naționale.
Miercuri 15 ianuarie avem ședința Consiliului de administrație pe politică monetară la BNR, însă nu putem spera la vreo scădere de dobândă, în virtutea ultimelor rezultate macroeconomice sau evoluții politice. De la INS avem indicii producției industriale, iar joi datele despre câștigul salarial mediu lunar la sfârșitul lui noiembrie.
Între companiile listate la BVB, doar Fondul Proprietatea va prezenta miercuri rezultatele financiare preliminare pentru 2024, deși importanța acesteia a scăzut extrem de mult odată cu renunțarea la participația Hidroelectrica și la managementul internațional. Abia pe la începutul lui februarie urmează Petrom și BRD, pentru ca grosul companiilor să raporteze pe finalul lunii februarie.
Săptămâna financiară pe plan extern
Sezonul de raportări aferente rezultatelor financiare ale ultimului trimestru al anului 2024 își intră puternic în drepturi, iar analiștii se așteaptă la o creștere combinată a veniturilor din T4 ale companiilor incluse în indicele S&P 500 cu 9,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor compilate de LSEG. Și chiar după acest început ratat de an, indicele se tranzacționează la un multiplu fwdPE de 21,5 ori, peste media de aproximativ 18 ori a ultimilor zece ani.
Principalele bănci din Statele Unite, respectiv JPMorgan, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs și Bank of NY Mellon, prezintă rezultatele miercuri 15 ianuarie, urmate de UnitedHealth, Bank of America și Morgan Stanley joi 16 ianuarie.

Să începem cu JPMorgan (JPM) pentru că rezultatele celei mai mari bănci americane sunt determinante pentru întreg sectorul bancar, datorită prezenței sale în toate domeniile financiare. Estimările converg către venituri de 41,80 miliarde de dolari și un profit net de 4,08 dolari per acțiune, în creștere comparativ cu ultimul trimestru din 2023, mai ales pentru profit. Chiar ultimele prognoze ale băncii includ un venit net din dobânzi cu 2 miliarde de dolari mai mare decât prognozele anterioare, datorită condițiilor favorabile ale ratelor dobânzilor. JPMorgan a surprins favorabil cu rezultate mai bune decât raportările în șapte din ultimele opt trimestre și este foarte probabil ca scenariul să se repete și de această dată.
Tot joi, așteptăm rezultatele Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSM), care a ajuns la o valoare de piață de aproximativ 870 de miliarde de dolari, cu aproximativ 200 de miliarde peste capitalizarea JPMorgan, și astfel ne dăm seama de amploarea pe care a luat-o inteligența artificială în ultimii doi ani.
Estimările medii sunt pentru o creștere a veniturilor cu 34% a veniturilor, la 26,33 miliarde de dolari, și o majorare cu 58% a profitului net per acțiune, la 2,18 dolari, să recunoaștem cifre impresionante. Compania se așteaptă totodată, la o marjă de profit operațional cuprinsă între 46,5% și 48,5%, mult peste media ultimelor trimestre, iar orice rezultate mai bune decât estimările poate duce cotația acțiunilor la noi maxime, peste nivelul de 220 de dolari per acțiune înregistrat săptămâna trecută.
În ceea ce privește datele macroeconomice, săptămâna începe cu prezentarea deficitului bugetar federal al SUA pentru primul trimestru al anului fiscal 2025 (încheiat la 31 decembrie), căci nu poate fi vorba decât de deficit – la finele lui septembrie, acesta urcase la 1.800 de miliarde de dolari pentru întreg anul fiscal 2024.
Iar America se tot împrumută pentru acoperirea acestui deficit uriaș, valoarea datoriei a urcat la peste 36 de mii de miliarde de dolari, cu o dinamică de speriat în ultimii ani, și este imposibil de imaginat ce se poate întâmpla atunci când Statele Unite nu vor mai putea să se împrumute. Plus că este greu de crezut că Musk și celebrul deja său ”minister” DOGE vor reuși să adopte măsurile draconice ale prietenului Milei din Argentina pentru a reduce semnificativ acest deficit.

Marți 14 ianuarie, avem datele ZEW Economic Sentiment din economia germană, un index compilat în urma răspunsurilor a aproximativ 350 de investitori instituționali și analiști despre așteptările acestora referitoare la condițiile economice ale următoarelor șase luni, dar și Producer Price Index (inflația la poarta fabricii) în State pentru luna decembrie. Miercuri 15 ianuarie, cele mai importante date sunt despre inflația din Franța, dar mai ales peste Ocean, unde indicele CPI – Consumer Price Index este estimat să crească ușor comparativ cu luna precedentă, la un nivel anual de 2,86% conform Fed.
Joi 16 ianuarie avem inflația din Germania și Italia, balanța comercială din zona euro, vânzările de retail din State din decembrie și PhilyFed Manufacturing Index, și săptămâna se încheie vineri 17 ianuarie, cu date importante din China – producția industrială, vânzările de retail din decembrie, dar mai ales, PIB-ul ultimului trimestru al anului, și foarte puțin probabil ca acesta să fie peste ținta guvernamentală de creștere anuală de 5%. Totodată, avem datele despre inflația din zona euro, și doar o creștere mult mai mare decât așteptările poate influența decizia Băncii Centrale Europene de a nu reduce din nou dobânda la ședința de politică monetară de pe finalul lunii.