.
CompaniiȘtiriTech

Microsoft atinge pragul de 4 trilioane de dolari după un trimestru peste așteptări

Microsoft a depășit miercuri, 30 iulie 2025, pragul simbolic de 4 trilioane de dolari capitalizare bursieră în tranzacțiile after-hours, în urma unui trimestru financiar peste așteptări, scrie CNBC. Este a doua companie care intră în acest club exclusivist, după Nvidia.

Joi, 31 iulie 2025, acțiunile Microsoft sunt tranzacționate la 513,24 dolari, în creștere ușoară cu 0,13% față de ședința precedentă.

Actiuni Microsoft 31 iulie 2025

Capitalizarea bursieră a companiei este, în acest moment, de aproximativ 3,814 trilioane de dolari, potrivit datelor CompaniesMarketCap.com.

Microsoft anunță o creștere de 18% a veniturilor și profit net de peste 27 miliarde $

Rezultatele pe trimestrul 4 al anului fiscal 2025, încheiat la 30 iunie, arată o accelerare clară a ritmului de creștere. Microsoft a raportat venituri totale de 76,4 miliarde dolari, în creștere cu 18% față de perioada similară din 2024. Profitul net a ajuns la 27,2 miliarde dolari, în urcare cu 24%, iar câștigul pe acțiune a fost de 3,65 dolari.

„Cloud-ul și inteligența artificială sunt forța motrice a transformării afacerilor în fiecare industrie și sector”, a declarat Satya Nadella, CEO-ul Microsoft. „Anul acesta, Azure a depășit pragul de 75 de miliarde de dolari în venituri, în creștere cu 34%, datorită unei cereri solide pe toate categoriile de workload”.

Segmentul Microsoft Cloud a generat 46,7 miliarde de dolari doar în acest trimestru, cu o creștere anuală de 27%. Zona Intelligent Cloud, care include serviciile Azure, a înregistrat venituri de 29,9 miliarde dolari, în urcare cu 26%.

Pe întreg anul fiscal 2025, gigantul din Richmond a raportat venituri de 281,7 miliarde dolari (+15%) și un profit net de 101,8 miliarde dolari, în creștere cu 16%.

Microsoft și Nvidia domină AI-ul, în timp ce Apple pierde teren

Creșterea explozivă a Microsoft este strâns legată de boom-ul AI și investițiile masive în infrastructura cloud. În 2025, compania a întrecut Apple în topul celor mai valoroase companii listate, devenind alături de Nvidia liderul noii ere tehnologice. Spre deosebire de rivalii săi, Microsoft beneficiază direct de cererea pentru modele AI mari, dezvoltate în parteneriat cu OpenAI și susținute de GPU-urile Nvidia.

Între timp, Apple a coborât pe locul trei, cu o capitalizare de doar 3,2 trilioane de dolari, în scădere cu 17% de la începutul anului. Investitorii se tem că gigantul din Cupertino nu ține pasul cu valul AI.

Chiar dacă Microsoft a revenit sub borna de 4 trilioane, momentul marchează o victorie simbolică importantă, reflectând încrederea investitorilor în strategia de creștere bazată pe AI, cloud și software enterprise.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button